|
Calendar evenimente
|
| |
|
Evenimente
|
|
19.03.2009 - La Targul de Turism de la Bucuresti, Mangalia a avut cel mai original stand
Primarul Mihai Claudiu Tusac a participat ieri, 19 martie 2009, la deschiderea Târgului de Turism de la salonul ROMEXPO din Bucureşti. Standul Mangaliei şi al sudului litoralului românesc este situat în faţa standului Ministerului Turismului şi reconstituie aspectul unui orăşel din Vestul Sălbatic: un „saloon”, cowboy echipaţi corespunzător, o diligenţă şi multe alte elemente specifice, care promovează proiectul Western Park. Prezentarea a asigurat succesul astfel încât standul Mangaliei şi al sudului litoralului a atras o mulţime de vizitatori.
Ministrul Turismului, Elena Udrea l-a caracterizat ca fiind „cel mai original stand” şi l-a felicitat pe primarul municipiului Mangalia pentru faptul că a venit cu o idee total nouă. Printre vizitatori s-au aflat şi persoane cunoscute din lumea artistică românească, precum Luminiţa Anghel şi Aneta Stan, care au apreciat atmosfera caldă, primitoare creată de echipa Mangaliei.
Alături de proiectele Western Park şi Aqua Park, au mai fost promovate evenimente devenite un brand al Mangaliei şi al sudului litoralului, precum Lumina de la malul mării şi Festivalul Callatis. De asemenea, au fost prezentate potenţialilor turişti posibilităţile zonei de a se practica multiple forme de turism: turism cultural (monumente istorice datând din perioada greacă veche, Mangalia fiind situată pe ruinele cetăţii Callatis), turism sportiv (Mangalia Marina – Portul Turistic Mangalia) şi turism balnear. Echipa municipiului Mangalia a oferit sute de Carduri VIP, reviste de promovare a staţiunilor din sudul litoralului, DVD-uri de prezentare a ofertelor agenţilor de turism din zonă şi alte materiale publicitare.
Primarul Mihai Claudiu Tusac a apreciat că: „dacă facem o analiză a acestei zile, putem afirma cu tărie că sudul litoralului mai are o şansă şi acest lucru este posibil prin efortul comun depus de reprezentanţii Ministerul Turismului, autorităţile locale şi agenţii economici din Mangalia”.
Dep. Mass-media
Magda Colesniuc
Poze Targul de Turism
|