Astăzi, 17 iunie 2009, la ora 17.00 prin centrul municipiului Mangalia va avea loc o Paradă a Portului Popular. Acţiunea precede deschiderea oficială a celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineri Interpreţi „Dobroge, mândră grădină”, care este programată pentru ora 18.00, la scena-scoică din Portul Turistic Mangalia. Evenimentul este organizat de către Asociaţia pentru Cultură, Învăţământ şi Turism a Judeţului Constanţa (ACITC), în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia, Primăria Oraşului Eforie, Primăria Comunei Albeşti, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.
Parada costumelor populare este realizată cu participarea interpreţilor şi a ansamblurilor care vor concura în cadrul manifestării. Ea va fi urmată la ora 19.30 de un spectacol susţinut de artişti consacraţi ai muzicii populare româneşti pe scena-scoică din Portul Turistic Mangalia.
Concursul se desfăşoară pe trei secţiuni: Coregrafie (dans popular), Interpretare – solişti vocali şi instrumentişti, persoane fără dizabilităţi şi Interpretare – solişti vocali şi instrumentişti, persoane cu dizabilităţi, fiecare secţiune fiind jurizată separat.
„Anul acesta ne bucurăm de un număr record de participanţi, peste 1200 de tineri din 21 de judeţe româneşti şi din alte şase ţări, ceea ce ne determină să considerăm că este cel mai mare festival de acest gen din Dobrogea şi, probabil, din toată ţara.”, a declarat Ovidiu Roşca, preşedintele ACITC.
Referitor la această manifestare, primarul Mihai Claudiu Tusac a precizat: „suntem onoraţi să facem parte dintre localităţile care găzduiesc acest festival care promovează tradiţiile şi obiceiurile româneşti, dar şi ale altor popoare. Românii au fost dintotdeauna un popor tolerant, care a convieţuit paşnic cu naţionalităţile aduse de vântul potrivnic al istoriei pe pământul frământat de războaie al Dobrogei. Prin intermediul acestui festival internaţional vom oferi localnicilor şi turiştilor veniţi în sudul litoralului românesc posibilitatea de a petrece momente plăcute, urmărind spectacole folclorice de calitate. Vom fi mereu alături de cei care promovează valorile populare autentice şi vom sprijini aceste menifestări, cu atât mai mult cu cât în desfăşurarea lor sunt implicaţi tineri.”
Dep. Mass-media
Poze "Festivalul Dobroge, Mandra Gradina"