Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, în colaborare cu Primăria Muncipiului Mangalia şi Spitalul Municipal Mangalia, a organizat marţi, 28 iulie 2009, între orele 8.30-12.30, o nouă sesiune de recoltare mobilă de sânge. Au fost aşteptate pentru a dona sânge persoanele sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani, cu greutatea de peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat sau boli de inimă.
Primarul Mihai Claudiu Tusac sprijină aceste sesiuni, deoarece oricine se poate afla la un moment dat în situaţia de a avea nevoie urgentă de o transfuzie: „Trebuie să fim alături de cei aflaţi în necaz, să fim solidari pentru o cauză nobilă! Sângele înseamnă viaţă. Donând, salvăm vieţi! Vom fi alături de aceşti salvatori în halate albe şi le vom asigura tot ceea ce au nevoie pentru ca sesiunile de recoltare sânge de la Mangalia să se bucure de succes.”
Acţiunea s-a bucurat de atenţie din partea cetăţenilor, înregistrând o participare de aproximativ 50 de persoane, de la care s-au recoltat aproximativ 15000 ml de sânge, care va fi supus analizelor specifice zilele următoare. Majoritatea donatorilor sunt domiciliaţi în municipiul Mangalia, urmaţi de locuitori ai comunelor vecine. Dr. Alina Dobrotă, director al Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa a declarat că: „Sesiunea de recoltare a avut rezultatul scontat. Mulţumim administraţiei locale pentru implicarea în popularizarea acestor sesiuni şi pentru susţinerea arătată!”
Echipa de recoltare a fost dublată la această sesiune, ţinând cont de numărul foarte mare de donatori care s-au prezentat la acţiunea precedentă, astfel încât lucrările au avansat mai repede şi toată lumea, donatori şi personal medical, a fost mulţumită.
Dep. Mass-media