Daca nu vedeti animatie s-ar putea sa aveti nevoie de un plugin special pentru a o vedea. Pentru a incarca acest plugin va rugam apasati aici.
 
Calendar evenimente
 
Evenimente


11.10.2009 - La Mangalia, Premierea Campionatului National de Lupte greco - romane

În acest sfârşit de săptămână (9-11 octombrie 2009), Mangalia s-a aflat în centrul atenţiei pentru pasionaţii sportului datând din vremuri antice, luptele greco-romane.
Campionatul Naţional de Lupte greco-romane, competiţie rezervată seniorilor, s-a organizat pentru prima dată în acest frumos oraş de la ţărmul Mării Negre, localitate cu tradiţie în practicarea luptelor libere, dar care a făcut faţă cu brio acestei provocări. Au participat peste 100 de sportivi din toată ţara, supervizaţi de mulţi campioni olimpici, europeni şi mondiali ai României: Ion Draica, Gheorghe Berceanu („Hercule de buzunar al României”, cel mai titrat luptător al ţării noastre ca număr de medalii), Vasile Andrei,Lucian Luca, Ştefan Rusu şi alţii.
În cele două zile de concurs, au avut loc 70 de meciuri şi opt recalificări. Luptele au fost spectaculoase şi au stârnit apluazele unui public numeros. Organizatorii au regretat absenţa multor juniori talentaţi. Se pare că perioada de criză economică pe care o traversăm cu toţii a afectat bugetul multor cluburi, care nu şi-au putut trimite sportivii. Cu atât mai mult cu cât această competiţie este considerată a fi o repetiţie în vederea desfăşurării Jocurilor Mării Negre din 2010, competiţie la care figurează toate disciplinele sportive, dar la care Mangalia a primit cu onoare rolul de gazdă a luptelor. La acest campionat şi-au anunţat deja participarea sportivi din toate ţările riverane Mării Negre, ceea ce creşte importanţa acestuia.
Revenind la Campionatul Naţional de Lupte greco-romane – seniori, la festivitatea de premiere s-au acordat şapte titluri de campioni naţionali, şapte titluri de vicecampioni şi 14 premii pentru locul III al podiumului. La eveniment a fost prezent şi primarul Mihai Claudiu Tusac, care a primit laude din partea campionilor invitaţi pentru organizarea în condiţii foarte bune a acestei importante competiţii. Primarul municipiului Mangalia a răspuns: „Noi suntem datori pentru atenţia pe care dumneavoastră, campioni olimpici care aţi ridicat numele ţării noastre pe cele mai înalte podiumuri din lume, aţi acordat-o municipiului nostru în perioada sezonului estival. Demonstrăm prin toate aceste manifestări sportive că dorim să facem din Mangalia un centru al sporturilor româneşti, la care să se lanseze tineri talentaţi ce vor urma exemplul campionilor!”
Iată şi clasamentul final al campionilor României, pe categorii:
categoria 55 kg, Gavrilă Florin (CS Dinamo Bucureşti)
categoria 60 kg, Leciu Aurelian (CS Dinamo Bucureşti)
categoria 66 kg, Carpen Georgian (CS Petrolul Ploieşti – CSA Steaua Bucureşti)
categoria 74 kg, Puşcaşu Ionel (CSA Steaua Bucureşti)
categoria 84 kg, Burlă Pavel Daniel (CSA Steaua Bucureşti)
categoria 96 kg, Alexuc Alin (CS Botoşani – CS Dinamo Bucureşti)
categoria 120 kg, Scutariu Constantin (CS Metrorex – CSA Steaua Bucureşti)

 

 

Dep. Mass-media

 

Poze "Campionatul National de Lupte greco - romane"