În cadrul manifestării cultural-ştiinţifice, organizate vineri 23 ianuarie 2009, la Muzeul de Arheologie “Callatis” Mangalia, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la unirea Moldovei cu Muntenia, a fost vernisată expozia temporară intitulată: “Modalităţi de iluminat în Antichitate”. Muzeograf Liliana Vioiu a făcut următoarele precizări:
“Cu ocazia săpăturilor arheologice defăşurate pe teritoriul municipiului Mangalia au fost scoase la lumină numeroase vestigii ale trecutului cetăţii Callatis. Printre acestea, un număr deosebit de mare de opaiţe au atras atenţia cercetătorilor. Opaiţele sunt obiecte de iluminat care funcţionau pe sistemul candelei de astăzi. Realizate din lut, acestea aveau un orificiu larg în centru, unde se introducea untdelemnul folosit drept combustibil. Printr-un un alt orificiu mai îngust, poziţionat lateral, se scotea firul de ardere. De obicei, opaiţele au prevăzut un mic mâner cu ajutorul căruia puteau fi purtate din cameră în cameră, acolo unde omul avea nevoie de lumină.
Opaiţele de pe teritoriul Mangaliei datează din epoca elenistică, romană şi romano-bizantină. Cele mai vechi tipuri au fost lucrate la roată în secolul II î.Ch., după această perioadă începând să fie utilizate tipare speciale.
Pentru fabricarea opaiţului, olarul lua două bucăţi de lut pe care le introducea în cele două tipare, care ulterior erau îmbinate. După scoaterea lor, lutul se usca şi se confecţiona orificiul torţii, orificiile de alimentare şi de ardere, se aplica firnisul sau vopseaua de decor, după care opaiţul era introdus în cuptorul de ardere a vaselor din lut. Înainte de arderea finală, olarii îşi zgâriau numele în lutul moale, practică întâlnită la multe opaiţe fără ştampile.
În ceea ce priveşte opaiţele din bronz, nu sunt dovezi din perioada antică despre modul de fabricare al acestora, dar se pare că erau executate ca orice obiect din metal, prin turnare, cizelare, ciocănire sau sudare.”
Expozitia va fi deschisa , pentru vizitare , timp de trei luni.
Poze expozitie