Anul semnarii protocolului de infratire – 2001
Site web – www.comune.santaseverina.kr.it
Santa Severina, antica Siberene a grecilor, numită de Plinius, în epoca romană, Severiana, patria unor vinuri faimoase, se proiectează spre mare şi valea seacă a fluviului Neto din vârful unei stânci uriaşe, cântată de Teocrit în sec. III i.d.H. în “Idilice” ca şi “casa vulturilor şi şoimilor”. Santa Severina este numită şi “nava de piatră”, datorită profilului alungit, ce aminteşte de o ambarcaţiune dominată de statura castelului. Altitudinea este de 326 m, dar pare o localitate suspendată ca o operă metafizică menită să domine peisajul.
Atestată din sec. V î.d.H., îşi menţine numele de Siberene până în sec. IX-XI, când îşi ia numele de Santa Severina. Localitatea, ce numără astăzi 2.500 de locuitori, a parcurs, de-a lungul istoriei, mai multe etape importante: între sec. VII-VIII se află sub pontificatul Papei Zaccaria şi cunoaşte o perioadă de glorie, “Siberanae natus”; în 840, arabii ocupă oraşul, dar sunt alungaţi de Niceforo Foca, ce redă oraşul Bizanţului între 885-886. În 1075 este ocupată de normanzii lui Roberto Guiscardo. Între sec. XII-XIII se semnalează primele prezenţe ale evreilor, care construiesc o sinagogă şi un teatru. La 1400 figurează printre proprietăţile feudale ale lui Nicolò Ruffo. Mai târziu, în 1496, Frederic de Aragon o dă în administrare lui Andrea Carafa, viitor locotenent al regatului Napoli, care şi-o însuşeşte definitiv după ani de asediu. Santa Severina reuşise, până atunci, să cucerească ample autonomii. În 1559, cu Vespasiano Carafa, se sfârşeşte procesul de feudalizare. Din 1608 până în 1650 trece în posesia lui Ruffo Scilla; până în 1687 aparţine familiei Sculco, iar din 1691 familia Gruther o deţine până la abolirea feudalismului, în 1806.
În Santa Severina îşi are sediul un liceu clasic – Borelli, printre cele mai vechi şi mai cunoscute în regiune. În 1950, în Piaţa Centrală dintre castel şi catedrală, a fost promulgată Reforma Agrară a ministrului de pe atunci, Segni.
Cunoscut astăzi ca şi Castelul Contelui Carafa, redeschis după ani de restaurare, Castelul de la Santa Severina este unul dintre cele mai importante din Italia meridională. Complet restaurat şi funcţional, monumentul se întinde pe o suprafaţă de 10.000 m2, şi povesteşte, într-o maieră semnificativă, prin diversele suprapuneri structurale, istoria localităţii, de la prima arcadă bizantină până la guvernarea normanzilor, svevilor, Carafa şi, într-o mai mică măsură, a ultimilor feudali. Castelul adăposteşte şi un muzeu cu obiecte descoperite în timpul restaurării, precum şi din epoca greco-romană şi bizantină.
Crotone, un oraş cu peste 50.000 de locuitori, este la origine o colonie grecească datând din sec. V.d.H., una dintre cele mai importante din Magna Grecia, devinită punct de referinţă datorită culturii filozofice, matematicii şi medicinei. Milo, câştigător al jocurilor olimpice, Pythagora şi Alchimeon, discipolul său şi iniţiator al ştiinţei anatomiei, au contribuit la gloria anticului Kroton. Sub stăpânire romană, apoi spaniolă, Crotone se dezvoltă în perioada marchizilor Ruffo. Oraş puternic industrializat după Primul Război Mandial, în anii ’80 traversează o perioadă de criză, culminând cu mişcările din ‘93.
La Crotone, pe litoralul ionic se află ceea ce a mai rămas din Templul Herei Lacinia. Coloana solitară, o capodoperă creată de greci, imagine a artei omului capabil să creeze, să edifice capodopere din natură. Apariţia coloanei pe fundalul mării, ambientul sudului Italiei, cu sisteme tradiţionale în viaţa de zi cu zi, dar şi cu bucătărie, costume şi tradiţii populare, comunicarea cu natura în aranjarea caselor, imaginile de basm ale castelelor scăldate de apele mării, precum Castelul Aragonez din Le Castella, livezile de lămâi şi portocali ce umplu aerul cu un miros dulce-amărui, ficuşi de India şi plantaţii imense de măslini, leandri şi palmieri mărginind transparenţele culorilor- toate creează peisajul unic al Calabriei.
