Anul semnarii protocolului de infratire – 2007
Site web – www.balchik.info
Prezentare generală:
Balcic (sau Balchik în limba bulgară), este un orăşel situat pe ţărmul Mării Negre, în Bulgaria, la circa 60 de km de Vama Veche. Între anii 1913 – 1940 a aparţinut României, în urma celui de Al Doilea Război Balcanic (iunie - august 1913). În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, au trecut în componenţa Bulgariei.
În Balcic se află celebrul Castel (“Cuibul liniştit”), reşedinţa preferată a Reginei Maria a României, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică unicat în Europa centrală şi de est, în special datorită colecţiei de cactuşi. Pentru mult timp oraşul a fost supranumit Oraşul Alb, din cauza dealurilor albe din jur. De altfel, întregului ţărm i s-a spus, din aceleaşi motive, Coasta de Argint. Două atracţii turistice importante, aflate în relativa apropiere, sunt Capul Kaliakra, situat la circa 35 de kilometri distanţă, şi orăşelul Nessebar, ceva mai departe – circa 120 de kilometri. Şi, desigur, mult mai aproape, se află salba de staţiuni turistice, printre care se numără Albena şi Nisipurile de Aur.
Scurt istoric:
Balcicul are o istorie bogată, putându-se observa şi astăzi urmele multor culturi. A fost întemeiat acum aproximativ 2.600 de ani, fiind un succesor al localităţii trace Kruni şi al oraşului grecesc antic Dionissopolis: ionienii populau această zonă încă din sec. V i.C., iar aşezarea purta numele de Kruni, provenit din limba greacă şi însemnând "izvoare”. Oraşul a fost redenumit apoi Dionissopolis, după numele zeului Dionysos al vinului şi sărbătorilor, patron al aşezării, imaginea zeului apărând şi pe monedele bătute în zonă. O legendă spune că oraşul şi-a primit numele după ce marea a adus la ţărm o statuie a lui Dionysos.
În secolul I i.C., coloniile greceşti de pe malul Mării Negre au fost ocupate de legiunile romane, însă populaţia din zonă s-a răsculat. În timpul luptelor pentru putere de la Roma, dintre Cezar şi Pompei, oraşul a fost ocupat de Burebista. Între anii 29-28 i.C., generalul roman Crassus cucereşte Dobrogea, iar coloniile greceşti intră sub conducerea guvernatorului provinciei Macedonia.
În primii ani după Christos, în zonă este exilat poetul Ovidiu, despre care se spune că, fiind în drum spre Tomis, ar fi observat stâncile albe ale oraşului Dionissopolis: „O, oraş al pietrelor albe, îţi venerez frumuseţea”.
Oraşul are o strânsă istorie legată de întreaga Dobroge, trecând prin creştinizare, năvăliri barbare, migraţii. În urma migraţiilor, Dionissopolis a suferit distrugeri masive, deşi o serie de împăraţi bizantini l-au reconstruit. Dintre toate popoarele migratoare, cel slav a avut influenţa cea mai mare, deoarece s-a stabilit în zonă.
În anul 680, hanatul bulgar condus de Asparuh câştigă războiul cu Imperiul Bizantin şi cucereşte Dobrogea. Un an mai târziu se formează Primul Ţarat Bulgar, perioadă în care oraşul a decăzut, aşezarea vecină Varna devenind un centru important al zonei. În 971, Dobrogea reintră sub autoritatea Imperiului Bizantin, în urma unui război, şi va rămâne aici până la începutul sec. al XIII-lea, când, în contextul înlocuirii Imperiului Bizantin cu cel Latin de Răsărit, va intra sub autoritatea Imperiului Vlaho-Bulgar al Asanestilor - Al Doilea Ţarat Bulgar.
În 1241, zona începe să fie populată de turci selgiucizi şi tătari islamizaţi, ca urmare a trecerii armatei mongole - Hoarda de Aur.
La 1300, zona a reintrat sub conducerea celui de-al doilea Ţarat Bulgar, condus de Ţarul Teodor Svetoslav. Câţiva ani mai târziu, îl regăsim ca făcând parte din Principatul- Ţară Carvunei, condus de Balik, de la numele sau putându-se considera că şi-a luat Balcicul denumirea actuală.
În primii ani ai întemeierii noului stat este menţionat şi un mitropolit, Methodius, sub autoritatea căruia se afla nucleul noului stat, şi anume zona Varna - Balcic - Karvuna.
În 1388 încep primele atacuri ale turcilor. În acelaşi an, Mircea cel Bătrân câştigă luptele cu turcii şi preia stăpânirea asupra Dobrogei, însă acest lucru va dura doar până în 1420, când sultanul Mehmet I ocupă întreaga provincie. Balcicul a fost sub stăpânire otomană 500 de ani, dezvoltându-se ca centru de comerţ cu cereale.
În 1878, Balcicul intră în componenţa Principatului Autonom Bulgaria, principat care în 1906 îşi câştigă independenţa.
După Al Doilea Război Balcanic din 1913, Balcicul este câştigat, împreună cu restul Cadrilaterului, de Regatul României. În 1924, Regina Maria descoperă oraşul şi îşi cumpără aici un domeniu pe care construieşte Castelul, Capela Stella Maris, diverse alte clădiri, precum şi grădina botanică.
În perioada interbelică, Balcicul a fost o adevărată Mecca a artiştilor. Se pare că descoperitorul Balcicului, ca alegere a peisajelor pentru pictură, a fost Alexandru Satmari. În acea perioadă, cam toţi pictorii importanţi au venit aici să picteze, în special vara: Petraşcu, Tonitza, Grigorescu, Dărăscu, Pallady, Ressu. De fapt, aproape întreaga boemă bucureşteană se reunea în Balcic vara.
În 1926 se înfiinţează aici o universitate - Universitatea Liberă „Coasta de Argint”, unde au venit să conferenţieze, în anii următori, nume mari ale intelectualităţii româneşti: Nae Ionescu, Ion Marin Sadoveanu, Cezar Petrescu, Pamfil Şeicaru, Ion Pillat, Mihail Jora, Jean Bart, Tudor Vianu, Gala Galaction, Nicolae Iorga. Universitatea va edita şi revista “Coasta de argint”, în trei limbi: română, bulgară şi turcă.
În Balcic se va deschide, în aceeaşi perioadă, şi primul muzeu al Dobrogei. Tot atunci, primăria a împroprietărit o serie de oameni de cultură, pentru ca aceştia să îşi poată construi case în zonă. Multe dintre casele construite de aceştia poartă semnătura arhitectei Delavrancea Gibori, sora Cellei Delavrancea. Chiar şi Lucian Blaga, în 1931, a solicitat Primăriei Balcic un astfel de loc pentru casă, dar nu este clar dacă l-a şi obţinut.
În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria.
Consilier Relaţii Internaţionale,
Silvana Cojocăraşu
